Am pornit o nouă afacere în domeniul jocurilor

Am observat foarte mult că industria de gaming crește enorm de mult în fiecare an. Apar noi proiecte interesante, noi jocuri, se formează comunități mari și bine înțeles este loc pentru fiecare.

După niște calcule făcute, mi-am dat seama că trebuie să întru și eu în domeniu. Așa că, după niște ore petrecute pentru documentare, într-un final aveam pe hârtie ce vreau să fac mai exact și de ce. Pentru început trebuie să spun că și eu sunt pasionat de jocuri, de foarte mulți ani.

Aveam diferite comunități de jocuri acum foarte mulți ani, dețineam unele dintre cele mai importante servere de jocuri românești. După ce am crescut mi-am dat seama că trebuie să fac ceva cu viața mea, să las jocurile și toată nebunia, să pornesc în construirea unei vieți normale.

Acum, viața mea este perfect normală, o am pe soția mea, o am și pe Mița (pisicuța familiei), o casă și cam tot ceea ce îmi doresc. Dar parcă, trebuia să mă întorc în domeniul acesta, a jocurilor.

Și ce vreau să fac mai exact? Deja am înregistrat un domeniu web, acum mă ocup de înregistrarea numelui la OSIM, să fie totul bine și profesional. Lucrez în acest moment la magazin, acolo voi lista în mare parte jocuri sub formă digitală, mistery box-uri, diferite accesorii pentru jocuri cu numele brandului și multe altele. În acest moment am peste 300 de produse disponibile, pe stoc, că să spun așa.

Aștept să primesc câteva mostre de produse de la două firme din Germania și vreo alte 5 din China. Iar dacă totul o să fie bine, merg pe produsele cele mai potrivite și voi avea produse fizice precum: mousepad-uri, deskpad-uri, brelocuri, tricouri, accesorii pentru PS/XBOX și muuuuulte alte lucruri foarte frumoase.

Sunt nerăbdător să pot finaliza magazinul online, să adaug toate produsele și să încep treaba.

Aceasta este noua mea afacere pentru 2022 🙂

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.