Cum mă afectează situația din Ucraina

Am stat și am analizat bine ceea ce se întâmplă în Ucraina în aceste momente, dar mi-am făcut o extindere și m-am pregătit pentru ceea ce este mai rău, să înceapă ceva în România sau chiar în Europa. Acum rămâne de văzut ceea ce urmează să se întâmple, dar ca idee, planurile îmi sunt pregătite și am tot ceea ce am nevoie pentru a supraviețui în cazul unui război. Inclusiv pașaportul făcut, cu mult timp în urmă.

Trăim într-o lume în care se poate întâmplă orice, suntem doar oameni, iar noi nu putem schimba viitorul și tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Am urmărit multe filme despre sfârșitul pământului, războaie, atacuri, viruși și multe alte lucruri. Aceste filme poate nu oferă o realitate, dar oferă o imagine de ansamblu ce poate deveni realitate într-un moment dat. Am încercat să preiau câteva informații din fiecare film văzut și într-un final, am zis că trebuie să mă pregătesc pentru ceea ce se poate întâmpla mai rău.

Cu ce m-am pregătit? Păi este foarte simplu, cu tot ceea ce am nevoie pentru a supraviețui.

  • Am câteva locuri de întâlnire cu persoanele dragi mie, fiecare știm exact locul în care trebuie să ne întâlnim. Avem mai multe astfel de locuri, în cazul în care primul sau al doilea loc nu sunt disponibile.
  • Stocuri de mâncare – avem foarte multe conserve care au o dată de expirare foarte lungă. Deci, avem de mâncare în cazul în care nu putem să procuram mâncare proaspătă sau nu sunt stocuri în magazine.
  • Avem haine și paturi în diferite locații – avem îmbrăcăminte de iarnă, lucruri de calitate care să ne ofere căldură, nu chestii scumpe. Ceva de calitate, decente, noi, stocate undeva în cazul de ceva.
  • Bani cash. E lege! Nu o să funcționeze sistemele bancare sau ATM-urile. Pentru asta cash-ul este important. O sumă mică, cât să acopere câteva bilete de avion, mâncare, un hotel și așa mai departe.
  • Actele la îndemână. Știm exact unde sunt documentele, sortate pentru fiecare membru a familiei.

În cazul unui atac serios, avem și un loc unde putem să mergem. Nu avem un buncăr la 30 de metri sub pământ sau ceva de genul, dar avem câteva locuri foarte bune. În casa părintească putem să stăm în subsol, chiar dacă dă o bombă în casă și se prăbușește, subsolul nu este afectat. Acolo avem resurse necesare pentru a putea trăi cel puțin o lună, inclusiv trusă de prim ajutor (de aia serioasă), lanterne, benzină/motorină și tot tacâmul. Acum mă gândesc să îmi cumpăr încă ceva canistre pentru benzină…

Am un teren în pădure, foarte retras de oraș. Acolo mă gândesc să fac un buncăr, dar nu prea am timp acum de el. Mă gândesc să încep în vară, sap un tunel frumos, o mică încăpere și locuri de depozitat lucruri. Dar e cam costisitor, fierul este scump, betonul la fel. Am nevoie de foarte mult fier pentru a nu avea surpriză de o prăbușire. Acum să vedem ce se va întâmplă în Ucraina. Situația este din ce în ce mai rea.

Cum mă afectează situația din Ucraina? Pur și simplu îmi spune să mă pregătesc, pentru că, așa cum știm, totul este cronologic în lumea asta, unele lucruri se întâmplă odată la câțiva ani. Deci da, mi-a oferit șansa să mă pregătesc din timp. Nu vreau să fiu nepregătit pentru astfel de lucruri, mai ales când aș putea să-mi pierd familia din cauza unor oameni bolnavi.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.