Încep să colecționez lucruri

Urmăresc foarte multe emisiuni din America și îmi trec mii de gânduri și idei prin cap. Ultima idee mi-a venit acum câteva săptămâni, când urmăream un serial-documentar legat de investițiile pe care le fac cei din America, nu investiții deja cunoscute nouă, precum cele în bursă, imobiliare sau mai nou crypto.

Investiții în obiecte precum CD-uri, telefoane vechi, cărți, viniluri și astfel de lucruri, care vor avea sau nu succes peste câțiva ani buni. Am rămas puțin pe gânduri și am zis să încerc și eu ceva. Și ce mi-a trecut prin cap… păi simplu. O să colecționez jucării de la Mc Donald’s, viniluri ediții limitate de la cei mai mari artiști din aceste vremuri, cărți cu autografe de la autori cunoscuți, postere de la filme și încă câteva lucruri.

M-am gândit și la spațiu. Da, știu. Am nevoie de foarte mult spațiu pentru ceea ce vreau să fac. Dar îmi voi organiza un spațiu special pentru fiecare categorie pe care vreau să o colecționez. Până să ajung acolo, trebuie să îmi fac un plan și să îl respect, nu este greu, dar este de muncă, mai ales la partea cu posterele de la cinema-uri. Acolo chiar am foarte mult de muncă și de găsit persoanele potrivite.

Și da, colecționez aceste lucruri pentru un venit în viitor. Nu se știe ce vremuri o să prindem, iar astfel de lucruri mereu o să fie la modă sau cel puțin sper. Am toate șansele să cred că fac bine ceea ce fac.

Nu se știe niciodată când un obiect o să fie foarte căutat, un anumit film sau artist. Iar eu voi avea un obiect, un lucru, orice. Dar așa cum am spus, trebuie un plan bine pus la punct și respectat.

Cu răbdare și frecvență se ajunge la succes, în orice afacere. Investiție, afacere… da, este o investiție, dar este și o afacere, dar una de viitor, peste zece ani să spunem așa. Să începem treaba!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.